Liceul Tehnologic „DRAGOMIR HURMUZESCU”
Prezentare
Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” a luat fiinţă în anul 1974 prin fuziunea fostului Liceu Teoretic nr. 38 cu Şcoala Profesională de pe lângă Uzina de Țevi „Republica” care fusese înfiinţată în anul 1969. După unificare, unitatea şcolară a funcţionat în actuala clădire, adică cea a şcolii profesionale.
Încă de la înfiinţare au fost pregătiţi elevi de liceu (curs de zi şi seral), şcoală profesională, școală de arte și meserii, școală de ucenici, şcoală de maiştri şi şcoală postliceală atât în meseriile specifice domeniului metalurgic cât şi în domenii ca electrotehnică, mecanică, automatizări, proiectare şi normare, matematică-fizică, biologie-chimie, matematică-informatică. Marea majoritate a elevilor proveneau de la școlile gimnaziale din apropierea liceului și din localitățile suburbane Bucureştiului (Fundeni, Plătăreşti, Gălbinași, Dobroești, Pantelimon, Voluntari, Cernica).
În prezent unitatea de învăţământ asigură pregătirea elevilor la nivel liceal curs de zi și seral, școală profesională și școală postliceală.
Calificări profesionale în sistem dual
Calificări profesionale în sistem dual La solicitarea operatorilor economici interesați, Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” poate organiza, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, formarea profesională a elevilor prin sistem dual pentru calificări profesionale de nivel 3 în domeniile: Mecanică, Estetică și igiena corpului omenesc și Tehnici poligrafice.
În cadrul Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” învață atât elevi din Municipiul București cât și elevi din alte localități. Aceștia din urmă au posibilitatea de a se caza în căminul amenajat de Primăria Sectorului 3 în Str. Buchetului nr. 1, în condiții civilizate și la prețuri accesibile.
DOMENIUL | CALIFICAREA PROFESIONALĂ |
Mecanică |
|
Estetică și igiena corpului omenesc |
|
Tehnici poligrafice |
|